Cu siguranță, criza internațională provocată de invadarea Ucrainei de către Federația Rusă, la data de 24.02.2022, ne preocupă pe toți, într-o mai mare sau într-o mai mică măsură. Fără a fi surprins, constat cum, în mod deliberat, cu seninătate, prin diferiții săi reprezentanți, Federația Rusă acreditează încă o dată ideea total falsă potrivit căreia NATO ar fi o alianță militară ofensivă. Foarte pe scurt, încă de la înființarea sa, în 1949, NATO a fost și a rămas o alianță militară pur defensivă, nu una cu caracter ofensiv, menită să descurajeze o eventuală agresiune militară asupra statelor membre, care este în măsură să răspundă, eficient și eficace, în cazul în care un stat membru este agresat militar, de către terțe părți. Deci, încă o dată, NATO nu are ambiții ofensive. NATO înseamnă apărare, nu agresiune, înseamnă respectarea valorilor democratice și a dreptului internațional. De NATO trebuie să se teamă doar cine intenționează să atace statele membre NATO!
De ce se preface Federația Rusă că nu înțelege ce reprezintă NATO, în general? În contextul actual, al invadării Ucrainei, înțelegem că, în cazul intrării în NATO, Ucraina nu va mai putea fi controlată / „păpușată” după bunul plac al Federației Ruse, o eventuală agresiune militară împotriva acesteia, de genul celei ordonate de Vladimir Putin, aflate deja în desfășurare, devenind practic imposibilă, fapt de neconceput pentru liderii cu mentalități medievale, care nu înțeleg democrația și care, atunci când își doresc ceva, „pun mâna” și „bagă în traistă”, dacă nu îi „plesnește” nimeni peste degete. Davai ceas, davai palton, davai teritorii, davai țară… pare-se.
Văzând ferocitatea cu care Federația Rusă a invadat o țară vecină, Ucraina, fără niciun motiv real, o țară independentă, suverană, ale cărei granițe sunt recunoscute la nivel internațional, ucigând și rănind inclusiv civili, forțând o parte din populație să se refugieze temporar în alte țări, dând dovadă de un dispreț total față de viața oamenilor, față de civilizație, față de normele de drept internațional, mă cutremur. Însă, în același timp, mă bucur că România este un stat membru al NATO, conștientizând ca și până acum, pe deplin, importanța existenței acestei alianțe, practic, cea mai puternică alianță militară defensivă din lume, a cărei existență este mai importantă astăzi ca niciodată.
Nu îmi vine să cred ce abordări au Dmitry Rogozin și Vladimir Putin zilele acestea, de la amenințarea mai mult sau mai puțin voalată cu prăbușirea „la nimereală” a Stației Spatiale Internaționale, despre care am crezut inițial că este fake-news, până la punerea în alertă a forțelor de descurajare strategice ruse, ca reacție la sancțiunile economice aplicate Federației Ruse la nivel internațional, în fapt, instrumente folosite în diplomația coercitivă, de către comunitatea internațională, în scopul reinstaurării păcii, în Ucraina. Reflectând la tot ce s-a întâmplat în ultimele zile, nu pot să nu mă întreb: „Este oare Rusia condusă în acest moment de indivizi iresponsabili”?
Totuși, dacă Federația Rusă își închipuie că noi, lumea civilizată, cei care trăim cu adevărat în secolul XXI, nu în Evul Mediu al lui Ivan cel Groaznic, precum gașca condusă de Vladimir Putin (perceput ca un adevărat asasin și de către cei care au scandat „Putin Asasin”, ieri, pe străzile Bucureștiului), ne vom speria de multiplele amenințări, mai mult sau mai puțin voalate, proferate în aceste zile, se înșală. În fond, noi, lumea civilizată, reprezentăm binele, nu răul, iar în raport cu Federația Rusă, nu reprezentăm o amenințare. Nu avem de ce să ne temem de amenințările nimănui (chiar dacă le luăm în serios). Suntem parte a celei mai de succes alianțe militare din istorie, NATO.
Da, Federația Rusă are mulți militari, are multă tehnică de luptă (chiar dacă în mare parte uzată moral, prin comparație cu cea a NATO), are arme distrugătoare, precum armele termobarice și bogatul său arsenal nuclear etc.
Cu toate acestea, deși conștientizăm capacitățile și capabilitățile militare ale Federației Ruse, nu trebuie să mai acceptăm niciodată să ne trăim viața în frică, lăsându-ne influențați de sau cedând în fața amenințărilor, lansate cu scopul de a teroriza populația, venite din partea unor oficiali ruși, precum cele proferate de și Vladimir Putin și Dmitry Rogozin, nu trebuie să ezităm în a încuraja autoritățile competente din România să caute și să demaște spionii și agenții de influență ai Kremlinului, dacă mai există încă în România, nu trebuie să încetăm lupta împotriva dezinformărilor și a operațiunilor psihologice lansate / derulate mai ales în aceasta perioadă de diferite entități, nu trebuie să ezităm în a lua poziție „cot la cot” cu aliații noștri din NATO, împotriva abuzurilor comise de Federația Rusă, la nivel internațional (exprimându-ne poziția la nivelul ONU, al instituțiilor UE etc.), nu trebuie să ne mai plecăm vreodată capul ca țară în fața tiraniei ruse (din cauza căreia, în trecut, am pierdut mult prea multe vieți omenești, teritorii și resurse), nu trebuie să ezităm în a apăra valorile occidentale în care credem, libertatea noastră, principiile noastre de viață, nu trebuie să ezităm în a ne apăra interesele naționale de securitate, glia strămoșească (dacă va fi vreodată nevoie), cu curaj și cu determinare, nu trebuie să ezităm în a ne apăra aliații și prietenii, respectând desigur toate tratatele / normele juridice interne și internaționale, aflate în vigoare.
Referindu-mă la cel mai recent comunicat al președintelui rus Vladimir Putin, prin care acesta ordona punerea în alertă a forțelor strategice „de descurajare” ale Federației Ruse (a se înțelege inclusiv cele nucleare), fapt de o gravitate maximă, consider totuși că ar fi mult mai constructiv ca Vladimir Putin să se gândească serios la încetarea ostilităților și la retragerea trupelor sale din Ucraina, să renunțe la retorica amenințătoare la adresa statelor membre ale NATO, să renunțe la ambițiile imperialiste de refacere a URSS și să abandoneze diferitele vendete îndreptate împotriva celor care au alte opinii, decât cele ale sale (opoziție, jurnaliști, protestatari etc.), abordări care nu au nimic în comun cu realitățile secolului în care trăim, dând în schimb dovadă de mai multă umanitate, de mai mult respect pentru viața oamenilor și pentru pluralismul de idei, de o mai mare aplecare asupra problemelor economico-sociale din propria sa țară, precum și de mai mult respect pentru tot ceea ce presupune, în general, conceptul / principiul de autodeterminare.